ANAF confirmă că Antena3 trebuie să evacueze sediile în 5 zile, potrivit Codului de procedură civilă

Sediile posturilor de televiziune Antena 1 şi Antena 3 trebuie eliberate în cinci zile, respectiv până la sfârşitul acestei săptămâni, inspectorii ANAF prezentându-le notificarea de evacuare pentru a pune în executare sentinţa penală din 2013, potrivit căreia statul a intrat în posesia imobilelor.

“Direcţia generală regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în calitate de organ de valorificare împuternicit conform prevederilor O.G. nr. 14/2007, ca reprezentant al statului român-proprietar al imobilelor ce au fost confiscate şi trecute în proprietatea privată a statului, libere de orice sarcini, în baza unei sentinţe judecătoresti, a notificat astăzi (luni – n.r.), 15.02.2016, în scopul evacuării, persoanele juridice care ocupau imobilele anterior menţionate”, se arată într-un comunicat al ANAF.

Directorul Antena 3, Mihai Gâdea, a anunţat în emisiunea “100 de Minute” că inspectorii ANAF le-au transmis că, în cel mult cinci zile, clădirile în care funcţionează postul de televiziune vor fi evacuate.

“Notificarea de evacuare s-a realizat în vederea punerii în executare a sentinţei penale nr. 701/26.09.2013, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 888/A/08.08.2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a Penală. Termenul pe care îl au la dispoziţie persoanele notificate este de 5 zile lucrătoare de la data notificării, aşa cum este reglementat la art. 1039 din legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare”, se mai arată în comunicatul ANAF.

În august 2014, Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare, pe Gheorghe Mencinicopschi, fost director ICA, la opt ani, pe Sorin Pantiş, fost ministru, la şapte ani de închisoare, şi pe Corneliu Popa, fost director al Agenţiei Domeniilor Statului, la opt ani de închisoare.

Instanţa a dispus şi confiscarea mai multor imobile apaţinând inculpaţilor, printre care sediile posturilor de televiziune Antena şi cel al grupului de firme Grivco, prejudiciul total fiind de circa 60 de milioane de euro. Ministerul Finanţelor Publice are calitatea de proprietar al acestor bunuri.