Barack Obama şi Michelle au dansat cu o femeie în vârstă de 106 ani, la Casa Albă

O femeie de culoare în vârstă de 106 ani a fost primită, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, şi de soţia acestuia, Michelle, cei trei dansând împreună, în timp ce liderul american era mirat de forma bună a bătrânei.

Virginia McLaurin, care are aproape 107 ani, a avut recent o serie de probleme. Iarna trecută, a avut ploşniţe în apartamentul său din Washington, iar acum câteva săptămâni a fost blocată în casă câteva zile din cauza viscolului care a afectat Coasta de Est a Statelor Unite.

Virginia, care a avut o viaţă grea, a fost primită zilele trecute la Casa Albă de preşedintele Barack Obama şi de soţia acestuia.

“Are 106 ani?”, a întrebat mirat Barack Obama când a văzut-o prima dată pe Virginia.

“Nu, nu are atât”, a răspuns politicos Michelle Obama. “Şi eu vreau să fiu ca dumneavoastră când voi fi înaintată în vârstă”, a adăugat Prima Doamnă a SUA.

Apoi, Barack Obama, Michele şi musafirul care are aproape 107 ani au dansat şi au avut o conversaţie familiară.

“Cum va simţiţi? Care este secretul ce vă permite să dansaţi la 106 ani?”, i s-a adresat Barack Obama femeii.

“Sunt bine. Mişcarea în continuu. Dragă, domnule, am crezut că nu voi apuca momentul de a ajunge la Casa Albă”, i-a spus Virginia preşedintelui american.

“Ei bine, sunteţi chiar aici”, a replicat Obama.

“Sunt atât de fericită”, a subliniat bătrâna.

“Iar noi suntem fericiţi să vă întâlnim”, a exclamat Barack Obama.

“Un preşedinte de culoare…”, a notat bătrâna.

“Iată-l chiar aici”, a intervenit Michelle Obama, arătând spre soţul ei.

“Şi o soţie de culoare…”, a continuat femeia.

“Eu sunt, da!”, a adăugat Michelle.

“Iar eu sunt aici şi celebrez istoria persoanelor de culoare”, a exclamat femeia.

“Ne bucurăm că sunteţi aici”, au spus Barack şi Michelle Obama.