Imagini in exclusivitate:
Pentru mai multe imagini trimite-ti e-mail la office@media-channel.ro sau Robertt.Gheorghevici@media-channel.ro
sau apelati numarul 0727 25 33 00 .
Category Archives:Spiritualitate românească
Dec. 20.
Cristian Bodnărescu îi ajută pe oameni să îşi găsească spiritualitatea lor şi pe romani pe cea românească. Prin tot ceea ce face şi gândeşte scriitorul Cristian Bodnărescu denotă că este în primul rând roman!
profesor universitar Viorel Dontu
Miercuri 21 decembrie 2011 Viorel Dontu va invita la emisiunea Antologii vechi şi noi la Radio Zidul- www.radiozidul.ro între orele 20 şi 23.
Cuvântul lui Cristian Bodnărescu
Luna noiembrie a anului 2011 este pentru scriitorul Cristian Bodnărescu una fructuoasă. Ea marchează apariţia sa în 3 volume, anume: în Atologia ,,Cuvântul în Timp”, în cartea ,,De vorbă cu Stelele” (fiind intervievat de academicianul George Roca, scriitor din Sidney) şi în Buletinul semestrial ,,Bibliotheca Septentrionalis” al Biblitecii Judeţene ,,Petre Dulfu” din Baia Mare.
Antologia Cuvântul în Timp apărută în noiembrie 2011 este foarte frumoasă. Este realizată artistic. Hârtia este de calitate şi tirajul cărţii este foarte mare. Cristian Bodnărescu figurează pe locul 3 în ierahie din cei 30 de scriitori aleşi. Poeziile sale mi s-au părut de o maturitate extraordinară, genialitatea regăsindu-se în spiritul acestor poezii. Stilul lui Cristian Bodnărescu este diferit faţă de ce aţi văzut dumneavoastră în alte poezii. Nu este un stil imitator precum adopta unii scriitori ce îi imitia pe Eminescu ori Arghezi. Nu, domnul Cristian Bodnărescu este un el, un original şi asta este important. Degeaba mai apare aiurea câte un scriitoraş ieftin care se cam trage din mantaua lui Eminescu, parafrazându-l pe Gogol. Eu nu fac altceva decât să spun adevărul; iar adevărul curat este că domnul Cristian Bodnărescu scrie poezii valoaroase.
,,După moartea bunicului meu am simţit anumite trăiri şi nevoia de a scrie. Astfel, i-am dedicat o poezie, apoi o altă lui Iosif, personajul biblic; care a fost apreciată de profesoară de religie, nedorind însă să o citesc în clasă. Pe atunci aveam 9 ani.”, ne spune scriitorul.
,,Dorinţa de a depăşi prin scris lanţurile robiei temporalităţii şi spaţiale m-a determinat să mă apuc de scris, în anul 1992.” afirma domnia sa Cristian Bodnărescu.
Pe scriitorul Cristian Bodnărescu l-am cunoscut pentru prima dată la cenaclul Quasar în anul 2000. Este un om pe cât de valoros pe atât modest. Domnul Cristian Bodnărescu este realizator de şedinţe ale cenaclului Quasar până în anul 2008. Dumnealui face multe lucurri bune şi munceşte enorm de mult (unul din rezultatele dumnealui este Radio Zidul- www.radiozidul.ro).
Citind despre domnul Cristian Bodnărescu în prezentarea sa realizată în antologia ,,Cuvântul în timp” putem afla că este un tânăr academician în cadrul Camerei Deputaţilor a Academiei de Studii Înalte, Iaşi.
Poetul Cristian Bodnărescu intra prin apariţia dumnealui în această antologie a scriitorilor romani în rândul erudiţilor care nu întâmplător s-au născut pe tărâmurile româneşti, cu predilecţie.
Iubirea omniprezenta în poezia lui Cristian Bodnărescu depăşeşte granita esteticii, fiind o dorinţă a spiritului uman şi nu doar o simplă trăire pur emoţională, trivială.
,,Dacă dragoste nu e, nimic nu e” scrie în Biblie, versuri preluate şi de Marin Preda în ,,Cel mai iubit dintre pamanteni”. Unele lucruri se scriu doar cu sânge. Plutirea indumenzeita prin sânge a poporului român atinge universalitatea în dor şi dragoste.
Poezia lingvistică a poeziei noastre româneşti o reprezintă creaţia lui Cristian Bodnărescu.
Rămânem în antologia poeziei româneşti prin acest mare poet care este Cristian Bodnărescu! Eu manifest respect şi dragoste faţă de poezia domnului Cristian Bodnărescu.
Nu în fiecare zi avem plăcerea de a citi această poezie care ne ajută să fim mai aproape de viaţă, de spirit şi de spiritualitatea românească.
Sunt mulţi oameni care au văzut în Cristan Bodnărescu valoarea unui poet adevărat, ce spune ceva eternităţii şi reprezintă o generaţie; între care şi consiliul consultativ al antologiei de faţă. Lumea s-a cam săturat de pseudocultura, de pseudoştiinţa, de pseudocunoastere şi e un lucru bun. Cristian îi ajută pe oameni să îşi găsească spiritualitatea lor şi pe romani pe cea românească. Prin tot ceea ce face şi gândeşte dumnealui este în primul rând roman!
Domnul Cristian Bodnărescu e un poet bun, care ştie ce vrea. Pentru a putea scrie o poezie trebuie să munceşti mult şi să ai multă cultura în spate. Munca şi talentul au făcut din domnul Cristian Bodnărescu să fie şi un poet antologic, de crestomatie.
Crestomatii
Antologiile sau crestomatiile sunt foarte puţine. Trebuie să recunosc că până în 1989 erau destul de numeroase. Eu am avut şansa din liceu să folosesc aceste antologii de texte literare, putând lua ce-i mai frumos de la aceşti mari scriitori romani. Prima crestomatie a fost a lui Timotei Cipariu, erudit roman, unul din membrii fondatori ai Academiei Romane şi omul care se apropie de titanul nostru Bogdan Petriceicu Haşdeu. Linia continua cu Dimitire Cantemir şi George Călinescu, omul care pune bazele teoriei literare româneşti , semnând istoria literaturii româneşti. Al Piru şi Marino de la Cluj sunt discipolii lui George Călinescu.
Al Piru era acid. Faţă de un scriitorul Boureanu şi-a permis să afirme: ,,Dacă vreţi să ştiţi ce înseamnă poezia lui, analizaţi-i numele”. Adrian Păunescu are o poezie, ,,Calul calare” care tot repetă ,,Calul călare pe calul calare”; nemaiterminandu-se acel cal. Al Piru spunea ,,Aceasta este poezia lui Adrian Paunescu”. Pe Al piru l-am cunoscut, el venind acasă la mine. Eram prieteni de familie, domnul Al Piru fiind coleg cu tatăl meu, profesorul Dumitru Dontu. De atunci nu mai apar numeroase antologii, nu ştiu ce se întâmplă.
Antologia ,,Cuvântul în Timp” este uluitoare şi beneficiază de respectul meu. Este precum volumul ,,Cuvinte potrivite” semnat de Tudor Arghezi.
Poezia lui Cristian Bodnărescu
Oferim patru compozitii ale autorului drept cadou de Crăciun.
Poezia ,,Domino” este un domino al cuvintelor şi gândurilor domniei sale Cristian Bodnărescu, în ea fiind relevant spiritul rock-ului; dumnealui fiind un pasioant al acestui gen muzical, la fel ca şi mine. ,,Domino” este un ,,joc al cuvintelor” dacă alegem metafora argheziană.
Domino
Marea gândurilor necuvântate
Din al tău ochi stins se varsă
Şoapte macabre se întrevăd
Sub pale măşti pe cerul negru.
Cuvântul damnat plin de extaz păşeşte
Pe umbra gândului beatic de primăvară
Descătuşat de orice robie temporală.
Atunci vocea de cenuşă lumină
A copiilor stafii tomnatice.
A fost într-un vis trecut, de mai târziu…
Şi n-am mai apucat împreună a păşi
În grădina noastră damnată
Pentru ultima oară…
Cu lacrimi de sânge ne plâng gargoilii
Urma paşilor pierduţi în neant.
Din flaut statuile micilor îngeri cântă
Fastuosul nostru concert de rock
…Ultimul concert de rock.
Suntem acum doi bătrâni
Batjocoriţi de Dumnezeu
Însă eu voi face o vrajă
Ultimă vrajă din această viaţă.
Deschide ochii şi luna ne va lumina
Tinerele chipuri angelice
La apus de orizont.
Buzele noastre vinete se vor lipi
Pentru ultima dată în noaptea necuvintelor
…Noaptea învierii noastre.
Acum închide ochii muza mea
Timpul nostru a trecut şi etern vom lumina
Întunecatul necuprins.
Cristian Bodnărescu
-2009-
Ana, cel mai simplu şi frumos nume. Nume de sfântă, Ana fiind mama Sfintei Fecioare Maria. Ce este mai frumos decât să-ţi iubeşti mama, ce este mai sfânt? În poezie poetul Cristian Bodnărescu retrăieşte dragostea eternă a eternului spirit. Este o trăire îndumnezeită, cutezând spre dragostea şi iubirea eternă. Nimic nu este mai frumos de a simţi dragostea ce-ţi vine din suflet şi e bine să avem un suflet de copil. Deschidem o cutie a inteligenţei umane prin poezia ,,Ana” a lui Cristian Bodnărescu.
Ana
-cea care-a murit-
Pentru toţi cei care au dăruit tot
Pentru o clipă şi o clipă pentru tot,
Stingându-se dureros, la zori..
Visul de apoi,durere
Taina goticelor ziduri
Mai păstrează lacrima
Dansului de muze virgine
Ce din a ta umbră apune.
Taine ale trecutului, meschine
Al măştilor chip iau.
Ele râd…
Cu sete ele beau suflul pereţilor
Săraci bătrâni,ce nu se-ncumetă
A muri, în taina de-altădată trăind
…a negrului trandafir.
Suflul greu al bătrânilor
Este luat de vechile candelabre…
Şi iată că perdeaua otrăveşte palida adiere tomnatică
Oferindu-i garoafele morţii.
Şi atunci…atunci glasul cavoului
Îţi murmură de crăiasă moartă nume,
Îngropat în el.
Tu aievea pluteai uşor
În paşii nestemaţilor narcişi.
În vis noi apăream,
Iar chipul pictat ne era
Pe umbrele a doi gargoili, dezbrăcaţi si
Decăzuţi.
Am îndrăznit…am îndrăznit să privim, cu sfială şi teamă,
Şovăielnica rază de minciună
A pierdutului paradis…
Am cutezat…am cutezat a fi doar o trecătoare clipă
A eternului chaos…
Am conştientizat…
Şi acum,prin cadavrele
Vremelnicelor miraje
Croi-ne-vom drum;
Doi îngeri izgoniţi şi goi
Din al paradisului vis neîmplinit de coşmar.
Iar pe tine te răpeşte
Tandra cântare a sufletelor moarte.
Ne vom revedea?
Tu,vis înfrigurat de toamnă pierdută.
Acum îţi sărut sângerândele-ţi buze
Care îngână cuvântul interzis
De moartă.
Plutind tu urmezi
Dulcea cântare a copiilor
Ce din glas mort curge
Rostindu-ţi numele:
Ana
Cristian Bodnărescu
-2003-
-cea eternă-
Freamătul vântului în pustiu
Îţi grăieşte conturul chipului;
Ai fost cândva, în eternul vid
De mai târziu.
În nopţile albe
Aievea de mână ne luam
Iar paşii de pustiul perpetuu
Ne erau absorbiţi,
Vântul besmetic pletele ne mângâia
Iar luna plină îţi grava nesfarsita-ţi expresie.
Chipurile statuare
Cu delir ne veghează
Grăbita noastră trecere
La ivirea razelor de soare
Între frunzele pământului.
Imaginea-ţi apare
Atunci când cizmele-mi le calcă
…În Grădina damnată
Susurul izvorului
Chipu-ţi curat păstrează
Atunci când sufletu-ţi revarsa
În spiritul fluviu.
Doar focul aztecilor
Spre cer te eliberează,
Pluteşti în tot şi toate.
Ne vom regăsi la final,
Atunci când timpul
Nu mai poate aştepta.
…Dar tu nu vei mai fi Ana
Cristian Bodnărescu
24 octombrie 2011
Durerea este cumplită în ,,Moarte şi praf”, ea uneori nu iartă nimic. Dragostea platonică este sfâşietoare. Unii consideră dragostea un simplu sentiment, Cristian ne arată că este de fapt o contopire şi unificare în suflet şi simţiri. Aceste sentimente vin să ne redescopere iubirea ce o purtăm în suflet.
Moarte şi praf
Pluteai uşor, iubita mea
Pe calea-mperecheată,
Pe nori fugari tu-mi dezmierdai
Durerea întrupată.
Priveşte-n jur!
Astăzi vom pleca în deşert,
Iar paşii adânci-ne-vom
În zăpada adevărată…
Trăind în basm noi vom zidi
Oaza de minciună, durere şi speranţă,
Unde vom căta spre palatul de Moarte Albă
…doar de noi zărit
Ne vom preface a bea vin, sorbind nisip…
Iar când ne vom pregăti a ne stinge,
Precum două lumânări abisale,
Norii fugari vor răsări.
Eu voi zâmbi, ca Moartea Albicioasă.
Şi-atunci când norii paradisiaci vor pieri, atunci…
Înseamnă ca m-am stins
Gândindu-mă la tine.
Pluteai uşor, iubita mea
Pe calea-mperecheată,
Pe nori fugari tu-mi dezmierdai
Durerea întrupată.
Cristian Bodnărescu
-1999-
Poetul Cristian Bodnărescu revine intru eternitate şi-ntr-un spirit ce freamătă în noapte (poezia Spre Cer). Noaptea, cerul, cosmogoniile şi universurile paralele şi cele care vin freamătă, regăsindu-se în această poezie. Toate aceastea vin din dorinţa domniei sale de a vedea cât mai multe. Cristian Bodnărescu explica voluptatea cerului. Bolta lui se numeşte poezie; este chiar bolta universului poetic. Nimic nu este mai frumos decât să rămâi în eternitatea sclipirii temporalităţii; doar timpul atestă valoarea poeziei.
Spre Cer
Privesc la ceas de noapte
Spre cerul înstelat
Şi astrele-nchegate
Mă cheamă neuitat.
Acolo între ele
Răsare parcă una
Ea peste tot şi toate
E cea mai mândră-ntruna.
Lumina-i ce străluce
Pe-ntunecate bolţi
Cuprinde viduri negre
Şi sorii dezinvolţi.
Sprea ea de mă voi duce,
De ea mă simt chemat
Să zbor acum în pace
Veşnic înaripat.
Astăzi o filă- ‘oi scrie
Şi mândru voi străluce
Doar o călătorie
Al meu gând să apuce.
Voi lumina abisul
Ce-n întuneric plânge
Astrele-mi sunt cuprinsul
Spre ele eu m-oi duce
În ultim ceas frenetic
Când voi simţi sfârşitul
Venind apocaliptic
La fel ca şi-nceputul
Lumina o voi strânge
Adulmecând agale
Noaptea de voi străluce
Cu voluptate mare.
La ultima sclipire
Ce o eman în lume
La steaua-amintire
Purced pe drum de spume.
Privind la tot şi toate
Eu am apus demult
Versuri îmbălsămate
Acuma se aud.
Pe cer în acea noapte
La stea eu mă arăt
Privind spre văi şi ape
În toate-s ancorat.
Mă cheamă neuitat
Şi astrele-nchegate
Spre cerul înstelat
Privesc la ceas de noapte.
Cristian Bodnărescu
-2009-
Miercuri 21 decembrie 2011 Viorel Dontu va invita la emisiunea Antologii vechi şi noi la Radio Zidul- www.radiozidul.ro între orele 20 şi 23.
profesor universitar Viorel Dontu, critic literar
noiembrie 2011, Iaşi
Sep. 27.
Ada Cartianu
Ada Cartianu s-a nascut in Bucuresti pe data de 15 August 1978 intr-o familie de intelectuali pasionati de arte si cu o tumultuoasa istorie de familie de-a lungul timpului.
Primul contact cu arta l-a avut de mic copil datorita Culei Cartianu din Judetul Gorj, monument istoric si de patrimoniu national transformat ulterior in Muzeu.
Ada Cartianu a inceput sa deseneze si sa picteze la o varsta frageda sub influenta strabunicului ei, pictorul C.V Ionescu care a introdus-o in universul artistic al lui Constantin Brancusi cu care se legase o relatie de prietenie si colaborare artistica in perioada intoarcerii acestuia de la Paris la Tg. Jiu pentru crearea monumentelor care definesc astazi orasul.
Scathe -urile si desnele lui C.V Ionescu reflectand imaginea libertatii imaginatiei si creativitatii in arta lasata de Brancusi au definit in mare parte esenta picturilor Adei Cartianu.
Ada Cartianu s-a inscris la 13 ani la Scoala Populara de Arte No.1 din Bucuresti unde l-a avut ca mentor si indrumator pe profesorul Kessler.
Datorita creativitatii excesive Ada Cartianu nu a urmat niciodata tiparul artistului clasic si din nevoia de exprimare personala in afara regulilor impuse de arta clasica.
Ada a realizat ca nu se poate conforma unui model tipic de artist.
De-a lungul copilariei Ada Cartianu a fost cizelata artistic de bunicul ei Eftimie Cartianu care i-a dezvoltat simtul si atractia pentru Literatura si Filozofie conturandu-i primii pasi spre cariera de scriitoare si, cel de-al doilea bunic, renumitul Dr.Radiolog Victor Stoica (Doctorul Mariei Tanase) care i-a influentat exprimarea artistica prin pictura si desen.
Dupa decesul ambilor bunici Ada Cartianu l-a avut ca mentor cultural pe unchiul ei profesorul si autorul Marin Radoi.
Ada Cartianu a publicat prima carte de filozofie in anul 2002, “Dincolo de adevaruri existi”, urmata de “Inocenta Pacatului”, “Tristetile unui om fericit”, “Praf in Ochi”, “Lacrimile lui Icar”, “The house of thousand mirrors”.
Ada Cartianu si-a pastrat balansul artistic intre cuvinte si culori dezvoltand o cariera artistica in Statele Unite unde locuieste din anul 2005.
Picturile Adei fac parte din colectii private si sunt expuse in galerii din Miami, Sarasota, Chicago, New York avand o cota ridicata pe piata de arta din Statele Unite.
Printre posesorii picturilor ei se numara:
B.J Armstrong (Fost jucator Chicago Bulls),
Marilyn Miglin (O somitate in lumea cosmeticelor din US),
Tim Egan (Politician), Vince Vaughn (Actor),
Derrick Ros ( Jucator Chicago Bulls) si multi altii.
Aug. 30.
Autor: Cristian Bodnărescu
Eu nu m-am considerat niciodată un erou, mi-am făcut doar datoria faţă de ţară. (Adrian Pârvu)
Aceste vorbe îmi sună clar în minte şi după un an, le voi păstra în suflet întreaga viaţă. Ar trebui să intre în istorie sau în manualele şcolare; asta dacă ar mai avea loc lângă spaţiul acrodat crainicilor de televiziune.
O clipă… O clipă alături de cei dragi este de nepreţuit şi niciodată un moment în plus cu ei nu este prea mult, indiferent de vârsta acestora. Atât eroul cât şi trădătorul este sortit morţii. Pe data de 2 august 2011 omul Adrian Parvu a trecut la cele veşnice. A fost îngropat pe 3 august în Cimitirul Militar din Bucureşti, fiind însoţit de onoruri militare.
Pentru noi eşti un erou, Adriane!
(more…)
Jul. 05.
EXCLUSIV
Marţi 5 iulie 2011 de la orele 20 : 00 vă invităm să ascultaţi prima emisiune în memoriam baritonului Gabriel Oană, Zidurile Simfonice la Radio Zidul- www.ziarulzidul.ro şi www.radiozidul.ro
Emisiunea realizată de Fabiola Colţ şi coordonata de Cristian Bodnărescu îl va avea ca invitat pe tenorul Attila Torok.
Cu mare durere, colectivul Operei Braşov anunţă dispariţia unuia dintre soliştii săi de excepţie, baritonul Gabriel Oană, după o nedreaptă suferinţă. De acum, locul său pe scenă va rămâne gol, nu ne va mai amuza cu jocul său, nu ne va mai încânta cu vocea sa… Gabriel Oană a fost un artist desăvârşit, un OM deosebit! Colegii te vor păstra în sufletele şi în amintirea lor, dragă Gabi, chiar dacă cortina a căzut peste viaţa ta. Ştim că te-ai dus la ceruri pentru a-i înveseli şi pe îngeri, aşa cum ai făcut-o, de atâtea ori, cu spectatorii din sala Operei Braşov. Suntem alături de familia îndoliată. Dumnezeu să-l odihnească!
Cristian Bodnărescu în dialog cu tenorul Attila Torok
Cristian Bodnărescu: Ce reprezintă baritonul Gabriel Oana pentru opera românească şi cea braşoveana?
Attila Torok: Cu toate că o planetă din sistemul solar este un firicel de praf în Univers, pare neînsemnat, dar are un rol foarte important în echilibrul sistemului din care face parte. Gabi nu a fost un cântăreţ de talie internaţională, dar în „sistemul solar” numit Opera Braşov, a fost o „planetă” care asigura echilibrul şi tonusul spectacolelor, aplaudat şi ovaţionat de spectatori pentru prestaţiile sale. Făcea parte din acei interpreţi care „aduceau” publicul în sală.
Cristian Bodnărescu: Care a fost aportul dumnealui muzical şi ce evenimente speciale a lăsat în urmă?
Attila Torok: Pe lângă rolurile din opere, practic nu se juca operetă fără Gabriel Oană. El avea probabil tocmai prin personalitatea sa şi forţa interpretativă mereu regeneratoare, rolurile cele mai îndrăgite de public. De aceea plecarea sa într-un „turneu” de unde din păcate nu există întoarcere, lasă un gol imens atât în distribuţii, cât şi în sufletul spectatorilor şi a partenerilor de scenă. Evenimente speciale? Fiecare spectacol cu Gabi, a fost un eveniment. Cel puţin aşa am simţit noi.
Cristian Bodnărescu: Vorbiţi-mi despre The Sinners.
Attila Torok: „The Sinners?” A fost poate lucrul cel mai frumos ce ni s-a întâmplat pe lângă satisfacţiile profesionale de pe scena Operei. Încă în 1990, când părea că vântul libertăţii va aduce o „Grădină a Edenului” pe pământul românesc, patru colegi şi prieteni din Teatrul Muzical Braşov (actuala Operă), printre care Gabi Oană şi subsemnatul, au făcut din cîntecele „sclavilor de culoare” o preocupare permanentă şi în scurt timp au reusit să însuşească un repertoriu bogat de „negro spirituals” şi gospel. Plăcerea de a cânta repede a născut şi nevoia de a se confrunta cu publicul. Prima lor ieşire în public ca formaţie, a adus şi primul succes după care invitaţiile la diferite concerte şi festivaluri nu mai conteneau. O pauză importantă s-a produs în momentul când unul din colegi a suferit o intervenţie chirurgicală, ocazie la care bisturiul a secţionat şi cariera sa de interpret, iar un altul s-a pensionat mutându-se din localitate. Gabi şi cu mine am crezut că formaţia nu va avea putere să reînvie, dar după insistenţele publicului am găsit doi colegi mai tineri care rapid s-au integrat şi „The Sinners” quartet era din nou pe scenă. Părea că totul a reintrat în normal când după o boală cumplită, organismul lui Gabi a refuzat să mai lupte şi cvartetul iar a rămas numai în trei. De această dată însă nu mai sunt şanse de redresare. Fără Gabi, cu părere de rău dar eu nu mai îmi găsesc rostul în formaţie.
Cristian Bodnărescu: Cum a fost omul şi prietenul Gabriel Oana?
Attila Torok: La această întrebare doar atât: Omul Gabriel Oană a fost Prietenul meu, iar prietenul meu a fost Om.
Cristian Bodnărescu: Au mai fost emisiuni dedicate comemorării baritonului Gabriel Oana sau Zidurile Simfonice este unica?
Attila Torok: Până acum este singura emisiune dedicată în exclusivitate comemorării sale, pentru care aş dori să transmit şi mulţumirile familiei, dar sper să mai organizăm şi altele, iar televiziunile locale care de atâtea ori s-au „înfruptat” din „delicatesele” oferite de spectacolele noastre în care Gabi era protagonistul principal, poate vor răspunde favorabil în acest sens.
Cristian Bodnărescu: Ce mesaj aveţi pentru cititorii rubricii Spiritualitate Româneasca?
Attila Torok: Dacă doar 50% din energia necesară unei comemorări ar fi „transformată” în apreciere din timpul vieţii ar fi mai mulţi artişti fericiţi. Stimaţi cititori: Iubiţi-vă artiştii cât sunt în viaţă şi nu le daţi uitării după ce „au plecat în turneu!”
Gabriel Oană s-a născut la Braşov, pe 7 iulie 1957. În 1976, a absolvit Liceul de Muzică, secţia Fagot – principal, secţia Pian – secundar. A făcut cursuri de canto cu Octav Enigărescu. Colaborator şi, ulterior, angajat al Teatrului Muzical Braşov (Opera Braşov) din 1976. A colaborat cu multe din instituţiile muzicale din ţară, printre care Opera Naţională Bucureşti, Opera Constanţa, Teatrul Liric „Maria Teodorini” – Craiova, Opera Naţională Cluj-Napoca. A susţinut numeroase turnee în ţară şi străinătate cu spectacole de operă, operetă, musical, precum şi cu spectacole pentru copii. Din 1992 face parte din cvartetul „The Sinners”, cu o bogată activitate artistică, fiind difuzat atât la radio, cât şi la TV.
În repertoriul său, au figurat numeroase roluri de operă, operetă, musical, făcându-se îndrăgit prin partiturile pe care le interpreta. A colaborat cu dirijori de seamă: Ilarion Ionescu-Galaţi, C. Trăilescu, P. Sbârcea, V. Dumănescu, D. Munteanu, C. Calistru, A. Saura Llacer, N. Petri, L. Gropşianu, S. Panţâru, P. Papinni, dar şi cu regizori de marcă: J. Rânzescu, C. Arbore, H. Lupescu, G. Zaharescu, S. Fericeanu, M.E. Tiron, C. Dobrescu, C. Mihăilescu.
Marţi 5 iulie 2011 de la orele 20 : 00 vă invităm să ascultaţi prima emisiune în memoriam baritonului Gabriel Oană, Zidurile Simfonice la Radio Zidul- www.ziarulzidul.ro şi www.radiozidul.ro
Emisiunea realizată de Fabiola Colţ şi coordonata de Cristian Bodnărescu îl va avea ca invitat pe tenorul Attila Torok.
Radio Zidul
Jun. 28.
EXCLUSIV
Toate drepturile asupra acestui material sunt deţinute de trustul de presă Zidul
Cristian Bodnărescu şi Cristina Lauric va invita Miercuri 29 iunie 2011 între 20 : 00 – 22 : 00 la comemorarea eroilor naţionali persecutaţi de comunişti în cadrul emisiunii Spiritualitate românească la Radio Zidul. În intervalul emisiunii va fi difuzată în premieră singura înregistrare cu Gheorghe Lavric, sergent, realizată în anul 1994 (www.ziarulzidul.ro şi www.radiozidul.ro)
Regele Mihai I şi Mareşalul Ion Antonescu îi conferă Caporlaului Gheorghe Lavric Medalia Serviciului Credincios pentru fapte de arme săvârşite în războiul contra Rusiei Sovietice în anul 1942
Medalia Bărbăţie şi Credinţă cu Spade (1941-1943) îi este oferită Caporalului Gheorghe Lavric
Preşedintele Emil Constantinescu îi decernează Medalia Crucea Comemorativa al celui de-al doilea război mondial în anul 1998
,,Viaţa mea…un zbucium ce răsună până azi
Mă numesc Lauric Gheorghe a lui Samoil şi Maria, m-am născut în satul Calafindeşti din judeţul Suceava la 21 octombrie 1915, căsătorit cu Lauric Victoria a lui Diaconescu Gheorghe şi Domnica, născută în 6 februarie 1923 cu ea având un singur copil, Zamfira.
De-a lungul vieţii mele am trecut prin multe necazuri şi am fost plecat de lângă famila mea timp îndelungat.
Am plecat de acasa, în armată, la vârsta de 22 de ani, în anul 1937. În toată această perioadă am fost înrolat 2 ani în armată, 2 ani am facut concentrări, urmând apoi să particip timp de 4 ani la cel de al II- lea Război Mondial, luptând împotriva Rusiei.
În război am luptat în Regimentul II, artilerie călăreaţă, în calitate de trăgător de tun şi comandant de tun cu gradaţia de sergent. Îmi amintesc cum eram în linia întâi şi aveam inamicul în faţa ochilor, dar nu reuşeam să ochesc cu tunul în carnea umană, mereu trăgeam în văzduh. Armata ruseasca, inamicul nostru era formată tot din oameni, la fel ca şi noi. După terminarea războiului am ajuns acasă, în anul 1945, cu mantaua ciuruită de gloanţe, însă în corp nu aveam nici macar o rană. Dumnezeu m-a salvat, cu ajutorul Lui astăzi mai trăiesc şi m-a întărit să pot depăşi greutăţile vieţii.
Voi sunteţi duşmanii poporului!
După venirea mea din război, nu a durat multă vreme şi au început demersurile pentru colectivizare, în 1949. La noi în sat oamenii nu au dorit să ducă grâul la arie şi s-au împotrivit, astfel a fost creeată o revoltă locală.
La un timp lucrurile s-au liniştit în sat, însă…au urmat arestările. Eu am plecat la moară la Muşeniţa cu o căruţă de saci să-i schimb cu făină de secară. La întoarcere, cam pe unde era C.A.P. de la Botoşeniţa, Bodnariuc Constantin împreună cu un ofiţer de securitate îmbrăcat civil m-au arestat. Cu ei mai erau câţiva oameni din sat tot arestaţi. Mi-au trimis căruţa cu saci acasă şi pe mine m-au băgat într-o dubă. M-au dus la securitate la Siret. Împreună cu mine, din sat, au mai fost arestaţi următorii: Lavric Marcian, Diaconescu Dumitru, Popovici Casian, Lazurcă Sava, Saviuc Loghin, şi Ciobanu Leonte. Toţi am fost declaraţi „duşmanii poporului”. Ne-au dezbrăcat, ne-au legat la ochi şi ne-au bătut pe rând. Noaptea ne-au dus la securitate la Rădăuţi, derutându-ne mereu să nu ştim unde ne duc. Şi la Rădăuţi….Bătaie! Bătaie!
De la securitate la Rădăuţi ne-au transportat la închisoarea Galata la Iaşi, ducându-ne apoi la muncă silnică la Canalul Dunărea-Marea Neagră, la Poarta Albă din Constanţa.
În închisoare nu puteam comunica noi, cei din sat, aproape deloc; eram 30 de persoane într-o cameră; mâncarea era foarte slabă şi rea, iar noi nu aveam dreptul la pachete de acasă – dăcă primeam pachete erau aruncate la coş. Închisoare am executat 7 luni, apoi am fost trimis la Canal. Eu am fost condamnat la ispăşirea pedepsei de 2 ani, însă am fost ţinut peste termen 7 luni (aceste 7 luni mi s-au părut 7 ani!).
Când am ajuns la Canal eram foarte slabi şi…dezbrăcaţi de haine, ne-au pus să executăm culcări pe prund (era un brigadier foarte rău, Stanciu Gel din Constanţa). Eram împărţiţi pe brigăzi. În brigada unde eram eu, mai erau şi Diaconescu Dumitru, Marcian Lavric, Holoca, Prepeliţă. Brigadierul nostru era Ursu Alexandru – un om foarte bun – când aduceau ”hârdăul” cu mâncare, celor mai slabi le dădea câte o porţie în plus.
Lucram în brigadă de zi şi de noapte. Noaptea veneam de la lucru uzi şi stăteam în picioare la linia 4 câte 2 ore pentru a fi percheziţionate cuferele noastre: nu aveam voie să deţinem ace sau cuţite.
Între 1950-1951 locuiam în barăci într-o colonie, erau peste 70.000 deţinuţi. Era foarte greu! Trebuia să muncim cu roaba legată, cu frânghie de gât căram lutul. Cine nu muncea nu primea mâncare! Auzeam mereu strigând la noi: „Voi sunteţi duşmanii poporului! Voi trebuie să pieriţi aici!” În faţa barăcii era un teren cu sfeclă furajeră. Deţinuţii luau pătura în cap şi mâncau noaptea sfecla, sub pătură. Dimineaţa se îmbulzeau să poată găsi un cap de peşte crud de la buncăr. Munca la pământ brut nu este uşoară fără mâncare!
În felul acesta am mai lipsit încă 2 ani şi 7 luni de acasă. Aproape 11 ani, cât era copilul meu mic şi acasă era nevoie de sprijinul meu, am fost plecat prin străini. Familia mea a dus o viaţă grea, în absenţa mea şi nu le-a fost uşor să trăiască singuri.
Astăzi, sunt bucuros de desfiinţarea C.A.P.-ului, iar noi ne-am primit pământul. În anul 1994 am fost împroprietărit cu pământul meu. Sunt fericit să lucrez bucăţica mea de teren şi să am tot ce-mi trebuie.
Viaţa mea a fost prin străini cu mult necaz!
Acum am nepoţi şi strănepoţi. Mă bucur de ei că sunt sănătoşi şi i-am putut creşte. În momentul de faţă îi mulţumesc Bunului Dumnezeu şi sunt bucuros că am depăşit toate greutăţile vieţii. Doresc să-mi rânduiască Cel de Sus sănătate să pot munci, şi să-mi lungească zilele.
Sergent Lauric Gheorghe”
Relatare dintr-un interviu realizat pe 19 decembrie 1994, de Cristina Lauric (strănepoata lui Lauric Gheorghe, la vârsta de 12 ani).
Lauric Gheorghe a decedat la 29 aprilie 2000, la vârsta de 85 ani.
Cristian Bodnărescu şi Cristina Lauric va invita Miercuri 29 iunie 2011 între 20 : 00 – 22 : 00 la comemorarea eroilor naţionali persecutaţi de comunişti în cadrul emisiunii Spiritualitate românească. În intervalul emisiunii va fi difuzată în premieră singura înregistrare cu Gheorghe Lavric, sergent, realizată în anul 1994 (www.ziarulzidul.ro şi www.radiozidul.ro)
Toate drepturile asupra acestui material sunt deţinute de trustul de presă Zidul
Jun. 16.
Pe la mijlocul lunii februarie a.c., am primit prin poşta electronică un mesaj care mi-a atras atenţia. Vi-l prezint mai jos.
Bună ziua,
Suntem încântaţi să vă anunţăm relansarea trustului „Zidul”. Dacă sunteţi interesaţi de: cultură, rock, spiritualitate, psihologie sau medicină naturistă vă invităm să accesaţi site-urile noastre: Ziarul „Zidul” (www.ziarulzidul.ro) şi Radio „Zidul” ( www.radiozidul.ro). Dacă doriţi să vă abonaţi la newsletter-ul nostru faceţi clic pe „subscribe” şi creaţi un cont atât la Ziarul „Zidul” cât şi la Radio „Zidul” (ambele în partea dreaptă a paginii de web). ID-ul de Yahoo Messenger este „radiozidul”. Vă mulţumim şi vă aşteptăm alături de noi în anii ce vor urma.
Toata consideratia,
Echipa Zidul
Am accesat adresele de web recomandate de Echipa „Zidul” şi am aflat foarte multe lucruri interesante. Apoi l-am contactat pe domnul Cristian Bodnărescu, l-am felicitat pentru proiectul „Zidul” şi i-am cerut un interviu. Mi-a răspuns la întrebări cu eleganţă şi promptitudine:
George ROCA: Domnule Bodnărescu, cine sunteţi dumeavoastră şi ce reprezintă trustul „Zidul”? Cine face parte din echipa redacţională?
Cristian BODNĂRESCU: Echipa trustului „Zidul” se prezintă în următoarea componenţă: Delia Palade, psihologul redacţiei, redactorii Livia Popescu, editorul cultural Adina Gabriela Mustaţa, editorul artistic Cristina Lauric, corespondentul literar Silvia Katz Ianasi şi editorul corector al ziarului, Fabiola Colţ. Eu, Cristian Bodnărescu, sunt redactorul şef şi fondatorul trustului „Zidul”. Echipa mai are un medic de gardă. Suntem o echipă a cărei membri au mai cochetat cu radioul, având o pasiune pentru aşa ceva. Spre exemplu, doamna Livia Popescu a fost reporter la postul „Radio Vacanţa Copiilor” şi eu realizator de emisiuni în cadrul Radiodifuziunii Române. Tot ceea ce facem este din pasiune pentru cultură şi românism.
George ROCA: De ce „Zidul”?
Cristian BODNĂRESCU: La asta m-am gândit acum un an, când lua fiinţă ziarul „Zidul”. Ideea metaforică de „zid” are conotaţie bipolară pentru mine. Analizând „zidul” dintr-o parte, el poate simboliza tot ce s-a adunat negativ în societatea românească de tip postcomunist. Democraţia prost înţeleasă şi aplicată, ignoranţa maselor, promovarea subculturii şi a mediocrităţii… reprezintă un zid care trebuie dărâmat pentru a putea întrezări lumina pală a adevărului, a cunoaşterii, a valorii şi a ceea ce este frumos, pentru noi. Gândindu-ne la cealaltă perspectivă, putem zări zidirea şi consolidarea unui zid a culturii şi spiritualităţii româneşti, o arhitectură care să ne ocrotească de furia spălării creierului.
George ROCA: Obiective?
Cristian BODNĂRESCU: Obiectivul principal este promovarea culturii şi a spiritualităţii prin mai multe metode. Psihologul redacţiei, doamna Delia Palade ne bucură cu o analiză bilunară asupra psihicului uman, doamna Livia Popescu ne uimeşte prin analize asupra spiritualităţii, a energiilor din Univers, a scopului nostru existenţial. Livia Popescu subliniază simbioza trup-suflet, ea fiind practicant avansat de arte marţiale. Doamna Adina Gabriela Mustaţa ne asigura rubrica de analiză şi critică literară săptămânal, iar doamna Silvia Katz îmi trimite texte literare săptămânal, în preimera pentru ziarul Zidul. Eu, Cristian Bodnărescu vă invit în fiecare miercuri şi joi seară la o incursiune în istoria rock-ului şi a spiritualităţii româneşti, invocând momentele de glorie dar şi cele omniprezente care ne definesc ca şi neam. Vom avea talk show-uri cu diferite personalităţi, doar pentru Radio „Zidul”. Obiectivul nostru este de a unifica românii din toate colţurile lumii şi de a-i îndemna la a-şi aduce aportul, fiecare zidind câte o cărămidă pentru cultura românească.
George ROCA: Vorbiţi-mi despre istoricul trustului „Zidul”.
Cristian BODNĂRESCU: Am fondat ziarul cu acelaşi nume în noiembrie 2009, însă rubricile care au figurat au o istorie mai veche. Rubrica şi emisiunea „Eroii rock-ului” a fost fondată în anul 2002, iar „Spiritualitate românească” în 2003, integrându-le pe amândouă şi în grila Radiodifuziunii Române. În preajma trecerii dintre ani, 2003-2004 am obţinut un premiu naţional al presei după publicarea articolului „CARGO – şi focul se aprinde”, împreună cu echipa. Am analizat trupa din perspectivă muzicală, societal şi cultural, axându-mă pe rolul ei la Revoluţia din 1989. O analiză axată pe fenomenul rock, societate şi religie mai este gravată şi în articolul „Rock-ul şi religia”. Chiar dacă este un articol de dimensiuni medii, de presă, pentru relaizarea lui au fost necesari mulţi ani de zile de analiză muzicală, mii de discuri parcurse şi incursiune în religie, eu fiind licenţiat în istoria religiilor. Noi punctăm informaţia şi nu cantitatea, realizând totul din pasiune. Nu au întârziat însă să apară şi beneficiile materiale, inaugurând de curând deschiderea a 2 studiouri radiofonice, unul la Iaşi şi celălalt la Bucureşti. Doresc să mulţumesc cu acest prilej sponsorilor şi tuturor celor care m-au sprijinit în realizarea trustului „Zidul”, în special echipei mele, oameni care au trecut de graniţa vorbelor la fapte, investind timp, pasiune şi sentimente în ceea ce întreprind, ca şi mine.
George ROCA: Cum v-aţi repartizat sarcinile de muncă în redacţie?
Cristian BODNĂRESCU: Delia Palade, psihologul redacţiei, susţine o rubrică bilunară, denumită „Zidul psihologic”. Eu îmi aduc aportul prin rubricile şi emisiunile „Spiritualitate românească” şi „Eroii rock-ului”, pe lângă administrarea portalului şi marketing. La radio, pe lângă emisiunile sus-amintite, Livia Popescu vă invită în fiecare seară de duminică să-i fiţi alături la emisiunea „Zidurile spiritualităţii”. Doamna Fabiola Colţ susţine în fiecare zi de marţi de la 20 la 22 emisiunea de muzică simfonică ,,Zidurile simfonice”, care este una din cele 3 emisiuni romaneşti de acest gen. După cum am mai amintit atât ziarul cât şi radioul au un medic care ne oferă sfaturi în domeniul medicinii naturiste.
George ROCA: V-aş ruga să faceţi cunoscute adresele de web unde se pot accesa radioul şi ziarul „Zidul”.
Cristian BODNĂRESCU: În momentul de faţă vă pot oferi patru adrese care fac legatura cu trustul „Zidul”:
www.radiozidul.ro
www.ziarulzidul.ro
www.cristianbodnarescu.blogspot.com
www.aikidotenshi.blogspot.com
Vă invit pe toţi să gustaţi din picătura săptămânală de sănătate spirituală şi rock urmărind proiectele trustului „Zidul” şi implicându-vă efectiv în funcţionarea acestuia!
George ROCA: Vă mulţumesc, să citim şi… să auzim de bine depre „Zidul” dumneavoastră!
Apr. 07.
Joi 7 aprilie 2011 în cadrul emisiunii Eroii rock-ului îi va fi dedicată o rubrică artistului Don Elvis. Sunt Cristian Bodnărescu şi vă invit pe toţi să o ascultaţi începând de la orele 20: 00 accesând site-ul www.radiozidul.ro
Don şi Elvis
Don-ul, cuvânt din lexicul italienesc, desemnează titlul de preot, dar şi de părinte. Astfel, pe lângă preoţi, îl avem şi pe Don Corleone, Nasul, părintele mafiot care a impresionat milioane de oameni prin cărţile cu acest subiect, filme ori jocuri; dar şi pe cunoscutul erou de roman, personajul lui Miguel de Cervantes, Don Quixote. Dacă primul este un mafiot care înspăimânta cu ameninţarea sângelui, al doilea nostru don desemnează tocmai idealistul naiv într-o lume în care predomina minciuna, vulgaritatea şi prostituţia.
Elvis Presley, cel mai valoros artist din toate timpurile dacă ne raprotam la cele un miliard de discuri vândute, supranumit Regele rock-ului, este omul care a popularizat cel mai mult fenomenul rock-ului în plan mondial. Prezenţa regelui scenica şi stilul vestimentar nonconformist se pretează de minute cu talentul său de compozitor şi interpret cu o inimă de aur. Personaj de joc computerizat (mafiot al anilor ’60 în Grand Theft Auto 2), solist vocal, compozitor şi actor, Elvis Aaron Presley s-a născut pe 8 ianuarie 1935 în Tupelo, Mississippi şi ne-a părăsit pe 16 august 1977.
Don Elvis
Don Elvis, pe numele său Antoniu Petrescu, este un preot catolic care are şi o carieră de rock-er. Solist şi compozitor, Don Elvis nu este doar impersonatorul artistului Elvis Presley, ci realizator de albume, cu o carieră originală; compunând şi interpretând melodii de rock’n'roll şi creştine. Articolul cu Don Elvis vine ca o continuare a celui intitulat Rock-ul şi religia, în care arăt armonia între religie şi fenomenul rock.
Don Elvis a ajuns cunoscut în ultimii ani, având 40 de milioane căutări pe internet; cu acest număr fiind cel mai cunoscut Don din lume, devansându-l la căutări pe însuşi regele rock-ului, Elvis Presley. Născut în anul 1972 la Bucureşti, Don Elvis este stabilit din 2004 în oraşul Avezzano din centrul Italiei. Are la activ patru compact-discuri oficiale: „Credinţa, Speranţa, Dragostea”, „Dragostea Divină”, „Christmas Songs” şi „Don Elvis”, în care muzică religioasă se împleteşte cu muzica profană.
Papa Benedict al XVI–lea, fan Don Elvis
Compact-discul în limba italiană poartă tilul „Divino Amore”, el a ajuns chiar în mâinile Sfântului Părinte Benedict al XVI–lea, iar cei de la SkyTV din Italia lucrează la un promo documentar avându-l ca protagonist.
Don Elvis separa în totalitate informaţia oferită de Dumnezeu în cadrul bisericii cu informaţia Dumnezeiască din arta şi muzica, necorelandu-le chiar dacă este şi artist (curios fapt); el nu are un curent muzical bine conturat şi este mirat atunci când este numit, Don Elvis”, în schimb însuşi el semnându-se cu acest pseudonim.
Cristian Bodnărescu: Atât slujba pe podiumul bisericesc cât şi o cântare pe unul de concert reprezintă transmiterea unei informaţii Dumnezeieşti către public. Care este semnificaţia podiumului bisericesc şi cea a scenei concertului de rock?
Don Elvis: Salve, mai întâi de toate aş pune intre virgule “podium bisericesc”!! Când slujesc la altar, bineînţeles, este o situaţie diferită din toate punctele de vedere, ontologic, existenţial, substanţial pentru faptul că “în persona Christi” preotul consacra pâinea şi vinul, distribuind la momentul împărtăşaniei trupul şi sângele lui Iisus pentru mântuirea omului. Acest lucru este de o importanţă unică pentru cine crede… Un moment intens care ne ajuta să ne relaţionăm cu sfera dumnezeiască, al sacrului, care umple viaţa şi ajunge acolo unde siguranţa sferei materiale se opreşte… Pe scena “on stage”, sunt DON ELVIS, artistul, care are ceva de împărtăşit cu publicul ca şi: emoţiile, sentimentele, sensul umorismului, adică acel ceva care provine de la D-zeu, în alte cuvinte – MUZICA-
În amândouă ipostaze, încerc să cobor în dimensiunea momentului pentru a oferi destinatarului ceea ce doreşte, ca preot un cuvânt bun, o rugăciune, un semn de speranţă; iar ca artist, cântece care să ajungă în inimă, un moment de distracţie.
Cristian Bodnărescu: Stilul muzical rock este genul tău preferat sau predomina un alt gen de muzică în viaţa ta?
Don Elvis: Sincer, nu înţeleg cum şi de ce “media” m-a poreclit “preotul rock” mai ales ca eu cânt diferite genuri muzicale: gospel, blues, rock, ballads, country… Îmi place muzica bună, de calitate şi nu comercială, care după un an – doi deja nimeni nu îşi mai aminteşte, acea muzică care din păcate se difuzează şi promovează la radio şi la televiziune şi sincer îmi pare rău; sunt aşa de mulţi cântăreţi care merita mult mai mult şi care nu au succes pentru că în spatele lor nu are cine să-i sponsorizeze sau cine să-i promoveze… În ceea ce mă priveşte am cântat cam de toate până acum, de la muzica de opera, polifonica, religioasă, gospel la blues, pop, rock, ballads, country şi aşa mai departe. Nu am un gen muzical preferat, important este să mă ungă înăuntru, în suflet, să-mi transmită ceva, o emoţie, un sentiment…
Cristian Bodnărescu: Elvis Presley este artistul şi rock-er-ul tău preferat. Ce artist şi muzician îi urmează?
Don Elvis: Sigur, Elvis este “prima mea iubire” dar precum spuneam, ascultcam de toate, îmi plac vocile de excepţie de tip Aurelian Andreescu, Andra, din România, Tom Jones, Celine Dion, Tony Christie, Engelbert Humperdinck, lista este lungă… Fac o precizare, nu-mi place muzica anilor ’80 – ’90 şi cea comercială, unde virtuozitatea artistului este înlocuită de asazisa muzica virtuală, făcută pe computer… Părerea mea, muzica s-a oprit în anii ’70.
Cristian Bodnărescu: De ce ai plecat din România? Care este diferenţa între România şi Italia?
Don Elvis: Am plecat din România pentru că nu mi s-a dat posibilitatea de a mă realiza că om, ca preot şi ca artist… mentalitatea unora, din acea epocă. Apropo, sper că între timp, lucrurile să se fi schimbat, era aşa de limitată şi de îngustă, că nu-ţi lasa de ales “o questa minestra o questa finestra”, am spune noi aici în Italia, adică ori te pui în rând cu lumea, ori schimbi aerul… Biserică din România, în acea vreme, probabil nu era “pregătită” să îmbrăţişeze o “deschidere a mentalităţii”, avea motive şi justificări întemeiate pentru a apăra cu înverşunare tradiţia şi aplicarea educaţiei tinerilor care doreau să devină preoţi, sincer ìi compătimesc… Italia mi-a dăruit totul, ceea ce am visat: am devenit preot, sunt un’artist recunoscut atât în Italia cât şi în restul lumii, obţinând chiar cetăţenia italiană. Ce mi-aş putea dori mai mult??? Cu toate acestea, iubesc România şi chiar doresc să colaborez cu industria muzicii de acolo…
Cristian Bodnărescu: În România nu se poate trăi din muzica rock şi în genere din muzica. În antiteza, cum este situaţia din Italia?
Don Elvis: Da, o întrebare reală, ai dreptate; din păcate este destul de greu să rămâi la suprafaţă ca artist, să-ţi faci o situaţie cu muzica în ziua de azi, dar nu imposibil… Că peste tot, un artist, un cântăreţ care doreşte să trăiască din muzica, are nevoie, pe lângă virtuozitatea sa, de o “pilă” am spune noi, acolo sus… Nici în Italia situaţia nu este strălucitoare, trăim un moment istoric destul de critic, din toate punctele de vedere şi cultura, lumea artistică în general, are de suferit dincauza crizei globale în care ne găsim…
Cristian Bodnărescu: Lasă un mesaj pentru romanii care ascultă Radio Zidul!
Don Elvis: Doresc să urez romanilor de pretutindeni fericire şi noroc, fiţi voi înşivă şi puneţi în practică ce aveţi mai bun, calităţile, inclinaţiile, urmăriţi inima voastră, astfel făcând, veţi fii fericiţi!! Toate cele bune!!! Mulţumesc lui Cristian pentru această posibilitate de a mă face cunoscut şi în România!
Joi 7 aprilie 2011 în cadrul emisiunii Eroii rock-ului îi va fi dedicată o rubrică artistului Don Elvis. Sunt Cristian Bodnărescu şi vă invit pe toţi să o ascultaţi începând de la orele 20: 00 accesând site-ul www.radiozidul.ro
Cristian Bodnărescu
Nov. 25.
Adrian Pârvu s-a născut în comuna Butnăreşti, judeţul Neamţ, pe 23 noiembrie 1920. Domnul Adrian Pârvu deţinele ordinele Steaua României şi Coroana României. A fost (more…)
Oct. 12.
Rubrica Spiritualitate românească
Bunicul Ilie Drob
Ilie Drob ne povestea mereu cum a fost pe fronturile de luptă ale celui de-al doilea război mondial. Bunicul a fost un om foarte bun la suflet, el ne ajuta pe toţi. El ne iubea, primindu-ne cu drag în casa lui. Veneam mulţi nepoţi la el să ne povestească despre război.
Costel Oanea, nepot (more…)