Leonardo DiCaprio, primul Oscar din carieră

Cea de-a 88-a ediţie a premiilor Oscar, care a avut loc pe 28 februarie, în Los Angeles, i-a adus actorului Leonardo DiCaprio celebrul trofeu.

Leonardo DiCaprio a obţinut marele premiu la categoria „cel mai bun actor într-un rol principal” din filmul „The Revenant”, în regia lui Alejandro González Iñárritu.

La această categorie, DiCaprio s-a aflat într-o luptă strânsă cu actorii Bryan Cranston, Matt Damon, Michael Fassbender şi Eddie Redmayne.

Acţiunea din filmul „The Revenant”, inspirat de romanul luiMichael Punke, bazat pe fapte reale, se desfăşoară în America de Nord, în 1823, iar personajul principal esteHugh Glass, interpretat de Leonardo DiCaprio. 

Hugh Glass este membru al unei expediţii în Munţii Stâncoşi, care este sfâşiat de un urs grizzly.

Acesta nu moare şi se târăşte, mutilat, peste 300 de kilometri prin sălbăticie, într-un mediu extrem de ostil, animat de sumbre planuri de răzbunare împotriva celui care i-a ucis fiul.

„Mulţumesc Academiei, tuturor celor care au fost alături de mine. Le mulţumesc celorlalţi nominalizaţi din aceşt an pentru performanţa lor incredibilă. Revenant a fost rezultatul unei munci teribile, unui efort extraordinar. Îţi mulţumesc Tom Hardy, pentru prietenia pe care mi-ai arătat-o, pentru talentul tău”, a spus DiCaprio în discursul său.