Maşinile zburătoare accesibile la preţ ar putea fi disponibile în zece ani, anunţă Uber

Uber a anunţat, joi, posibilitatea fabricării unor maşini zburătoare pentru navetiştii care circulă pe autostrăzile aglomerate, anunţă CNN.

Compania consideră că în zece ani va putea construi o reţea de maşini electrice zburătoare, la un preţ accesibil, care vor decola şi vor ateriza vertical şi vor avea o viteză de 322 de kilometri pe oră. Uber nu intenţionează să construiască propriile maşini zburătoare, dar vrea să colaboreze cu alte firme, guverne şi comunităţi.

Experţii sugerează, însă, răbdare. „Este minunat că avem aceste idei, ne obligă să începem să gândim diferit. Vom ajunge, la un moment dat, la acel nivel, aproape cum am văzut în desenele animate. Realitatea este, însă, că nu va fi la fel de repede sau de optimist precum sugerează documentele”, spune Ali Bahrami, vicepreşedintele pentru aviaţie civilă la Asociaţia Industriilor Aerospaţiale.

Uber se aşteaptă ca maşinile zburătoare să aibă, iniţial, piloţi, până când tehnologia autonomă se va dezvolta suficient cât să fie mai sigură decât oamenii.

Maşinile zburătoare se confruntă cu numeroase obstacole, precum costurile, reglementările şi acceptul public. De asemenea, nu este clar unde vor ateriza maşinile sau dacă vertiporturile (n.r. aeroporturi pentru aparatele de zbor care decolează sau aterizează vertical) sunt o opţiune avantajoasă, Uber menţionând că locurile de parcare de pe acoperişurile garajelor, heliporturile şi spaţiile deschise prezente la intersecţiile autostrăzilor ar putea fi folosite în acest sens.

Planul aminteşte de iniţiativa directorului executiv al Tesla Motors şi SpaceX, Elon Musk, a trenului de mare viteză Hyperloop, pe care, însă, antreprenorul nu intenţiona să îl dezvolte.