PRO TV a achiziționat formatul The Voice Kids!

Vocile care au ceva de cântat trebuie auzite în toată lumea, indiferent de vârstă! Vocea României a căutat și continuă să caute cele mai bune voci din țară, iar, în sezonul cu numărul cinci, concurenții au demonstrat că doar vocea contează!

Acum este rândul copiilor să își etaleze talentul vocal într-un format de succes internațional, care le este dedicat!

PRO TV a achiziționat licența de producție a formatului The Voice Kids de la Talpa Global, iar echipa va porni în căutarea celor mai impresionante voci de copii! În România, show-ul se va numi Vocea României Junior.

Formatul are o structură similară cu cea a show-ului Vocea României. Copiii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani vor încerca să impresioneze antrenorii în etapa audițiilor pe nevăzute, a confruntărilor, dar și în semifinale și finală, în lupta pentru marele titlu.

Caravana Vocea României Junior vine în orașul tău! În luna martie, echipa PRO TV va porni în căutarea celor mai bune voci de copii. Brașov (5 martie, Hotel Kronwell, ora 09:00), Timișoara (12 martie, Hotel Continental, ora 09:00), Iași (19 martie, Hotel Unirea, ora 09:00), Cluj-Napoca (26 martie, Golden Tulip Ana Dome, ora 09:00) și București (2 și 3 aprilie) sunt orașele în care sunt așteptați copiii din toată țara, pentru care muzica și cântatul reprezintă mai mult decât o pasiune.

Lansat în anul 2012, formatul The Voice Kids este unul amuzant, în care divertismentul și momentele din show sunt gândite pentru a fi urmărite de întreaga familie! Copiii talentați, ale căror voci vor întoarce scaunele antrenorilor, vor avea șansa de a lucra cu antrenori cu experiență.

După prima difuzare a formatului, în Olanda, show-ul este acum în producție în peste 30 de teritorii, printre care se numără Franța, Rusia, Germania, Columbia, US (partea latină) și Orientul Mijlociu. The Voice Kids este fi show-ul în care voia bună și optimismul ajung la inimile telespectatorilor din întreaga lume.