Rapperul Pitbull a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood

Rapperul Pitbull, interpretul piesei, alături de Jennifer Lopez, “We Are One”, imnul oficial al FIFA 2014, a primit o stea pe Walk of Fame (Aleea Celebrităţilor) din Hollywood, în cadrul unei ceremonii care a avut loc vineri, 15 iulie.

Creatorul hitului “Timber” , pe numele său real Armando Christian Perez, a fost onorat cu cea de-a 2.584-a placă de pe celebra alee, în prezenţa prietenilor, precum mentorul şi proprietarul primei case de discuri cu care a colaborat – Luther “Uncle Luke” Campbell, rapperul Lil Jon sau speaker-ul motivaţional Tony Robbins.

 

 

Fanii s-au adunat pe trotuarul din jurul pieţei Celia Cruz, o zonă dedicată unuia dintre idolii muzicali a lui Pitbull, iar artistul în vârstă de 35 de ani a fost vizibil emoţionat de aceştia.

Pittbull s-a adresat către mulţime spunând că pentru el muzica nu este despre bani sau faimă, ci despre o călătorie, despre cultură – “Este vorba despre a pleca de la nimic şi a ajunge la ceva; este vorba despre ce reprezintă şi ceea ce înglobează visul american”.

“A fi aici demonstrează ce se poate întâmpla atunci când eşti concentrat, când munceşti din greu, când crezi în tine, în ciuda tuturor obstacolelor. Şi dacă există vreun lucru pe care nu l-am înţeles niciodată, acesta este ‘nu’. Pentru mine, a pierde reprezintă doar o altă oportunitate, iar eşecul e doar o altă lecţie învăţată”, a mai transmis rapperul fanilor adunaţi la eveniment.

Tată a şase copii, pe care a reuşit să îi ţină în afara luminii reflectoarelor şi a atenţiei media, le-a adresat acestora mulţumiri, spunând că îi iubeşte mult. De asemenea, i-a mulţumit mamei sale, Alysha Acosta, care l-a ajutat să-şi schimbe viaţa în momentul în care, în tinereţe, artistul începuse să vândă droguri – “Aş vrea să-i mulţumesc mamei mele deoarece ea m-a învăţat cel mai important lucru în viaţă, m-a învăţat cum să supravieţuiesc”.

 

Pittbull (Armando Christian Pérez) s-a născut pe 15 ianuarie 1981 şi este un rapper american, a cărui valoare netă este de 50 de milioane de dolari, potrivit Celebrity Net Worth din 2014, se menţionează în biografia publicată de Contactmusic.

A lansat albumul său de debut “M.I.A.M.I.” în 2004, titlul fiind o prescurtare pentru “Money Is A Major Issue” (Banii reprezintă un subiect important, n.r.). Apoi au urmat albumele “El Mariel”, “The Boatlift”, “Rebelution”. De-a lungul timpului a colaborat cu Lil Jon, Akon, B.oB, Ke$ha, Enrique Iglesias, T-Pain, Ne-Yo, Sean Paul, Jamie Foxx şi alţii.