Semnificaţii istorice pentru ziua de 26 noiembrie

1857 – S-a născut părintele lingvisticii moderne, elveţianul Ferdinand de Saussure (m. 22 februarie 1913)

1894 – S-a născut Norbert Wiener, matematician american (lucrări în domeniile teoriei probabilităţilor, teoriei cuantelor, teoriei relativităţii şi al electrotehnicii); este considerat fondatorul ciberneticii (m. 18 martie 1964)

1901 – S-a născut Mihail Drumeş, prozator şi dramaturg: “Scrisoarea de dragoste”, “Invitaţie la vals”, “Elevul Dima dintr-a şaptea” (m. 7 februarie 1982)

1917 – Primul Război Mondial: S-a încheiat, la Focşani, armistiţiul între România şi Puterile Centrale

1940 – În închisoarea Jilava au fost împuşcaţi de legionari 64 de foşti demnitari ai regimului carlist şi participanţi la represiunile antilegionare (printre ei: Gh. Argeşeanu, fost prim-ministru, generalul Gabriel Marinescu, fost ministru de Interne, Victor Iamandi, fost ministru de Justiţie)

1941 – Preşedintele american Franklin D. Roosevelt stabileşte ca Ziua Recunoştiinţei să fie celebrată în fiecare a patra zi de joi din luna noiembrie

1963 – A încetat din viaţă, în California, renumita soprană de coloratură Amelita Galli-Curci (n. 18 noiembrie 1882)

1968 – A murit scriitorul german Arnold Zweig (n. 10 noiembrie 1887)

1970 – A încetat din viaţă Vladimir Streinu (Nicolae Iordache), poet şi critic literar (n. 23 mai 1902)

2008 – O serie de atacuri şi explozii s-au produs în capitala economică a Indiei, Bombay. Atacatorii au deschis focul asupra unor hoteluri de lux (Taj şi Oberoi), într-o gară aglomerată din oraş, un spital, dar şi în restaurante de lux. Atacurile au provocat moartea şi rănirea a sute de persoane